Joi, 2 martie am fost barman la Londoner Pub, din nou :)

By MIMO Poetul | Evenimente :) serioase

Mar 03

La fel ca data trecută, am preparat cocktailuri alături de Londoneri (pentru necunoscători, Londonerii sunt vizitatorii Pub-ului englezesc). Distracţia a fost şi ea prezentă alăruri de noi, altfel nici nu se putea.

Am cunoscut oameni noi, am spus La Mulţi Ani, de două ori, pentru că ieri două persoane minunate au mai trecut un vers în poezia vieţii.

Sunt foarte încântat că am reuşit să scriu şi câteva poezii printre băuturile preparate.

Ştiind că am adus zâmbet şi bucurie pe feţele oamenilor cu care m-am întâlnit, pot spune cu mâna pe inimă că a fost o experienţă deosebită pentru toată lumea.

Iar acum către final,
Într-un vers fără sfârşit,
Am să mă retrag la mal
Să spun:”Merci că aţi venit!”

Follow

About the Author

Salut, sunt MIMO POETUL singurul mim care îți colorează evenimentul Te voi introduce într-o lume unde totul este posibil. Într-o lume în care poți ridica orice, poți deschide uși invizibile, poți crea orice.

Leave a Comment:

Leave a Comment: